
Terapia de cuplu: cum functioneaza?
In ultimii ani cererea pentru terapia de cuplu a devenit din ce în ce mai mare. De multe ori, cuplurile nu stiu cu adevarat in ce consta aceasta si au asteptari mari de la terapeut. Cred ca este important sa explicam ce este terapia de cuplu.
Terapia de cuplu reprezinta implicarea a doua persoane intr-un proces zilnic de imbunatatire a comunicarii si a bunastarii în cadrul familiei.
Abordarea poate fi sistemica sau analitica. Psihoterapeutul devine martorul extern a ceea ce se intimpla in interiorul relatiei si prin modul in care analizeaza relatia cauta sa-i detaseze emotional de conflict pe fiecare dintre parteneri, permitand astfel fiecaruia sa-si dea seama mai bine de rolul si de responsabilitatea sa in problemele care apar in cuplu.
Intre asteptari si realitati
De cele mai multe ori cererea este initiata doar de unul dintre cei doi soti, asa ca initial partenerul reticent are nevoie de timp pentru a se alatura sedintei. De remarcat ca in 90% din cazuri femeia este cea care ia initiativa, gaseste terapeutul si face programarea.
Partenerii apelează la terapia de cuplu atunci cand lipsa de comunicare dintre ei nu le mai permite sa se inteleaga si sa evolueze impreuna.Prin urmare, este necesara interventia unui tert. Rolul terapeutului este si de mediator, de a ajuta pe fiecare sa-si exprime sentimentele intr-un mod calm si respectuos.
Terapeutul de cuplu practica o ascultare activa si atenta, ofera timp egal fiecarui individ si are sarcina de decodifica rapid motivele care stau la baza solicitarii, natura emotiilor fiecarei persoane, ranile, umilintele, suferinta, daca partenerii se abuzeaza verbal, fizic sau folosesc santajul emotional.
Scopul primei sedinte este ca ambele parti sa gaseasca un obiectiv comun la care sa lucreze, sa existe o colaborare reala. Transformarea reprosurilor constante in cerinte este ceea ce schimba complet relatia.
Problema este ca, de cele mai multe ori, cuplurile ajung in terapie atunci cand relatia se apropie de final, ca o ultima varianta. Tensiunile din relatie ajung la un punct in care cei doi nu mai stiu cum sa le faca fata, astfel apreciind ca terapia de cuplu este o ultima solutie.
Rolul psihoterapeutului este de a conduce sedinta pentru a-i ajuta sa se reorienteze asupra problemelor de baza si nu asupra dificultatilor pe care le au in viata de zi cu zi.
De foarte multe ori unul dintre cei doi parteneri se simte in dificultate, iar terapeutul trebuie sa observe emotiile si sa analizeze comportamentul fiecaruia.
In momentul in care cei doi membri ai unui cuplu sunt în cabinetul unui terapeut de cuplu inseamna ca au reusit sa fie de acord sa imbunatateasca situatia. In acest caz, deja jumatate din treaba e facuta pentru ca exista un consens: suferim, suntem nefericiti impreuna, dar ne-am dori ca lucrurile sa se schimbe pentru amandoi. Apoi, pe parcursul sedintelor, partenerii sunt uimiti sa descopere ce simte, ce gindeste si ce isi imagineaza celalalt. Exista o diferenta intre ceea ce si-au imaginat despre celalalt si ceea ce aud.
Femeile sunt adesea surprinse de incarcatura emoțională transmisa de parteneri. Acestia verbalizeaza în fata terapeutului lucruri pe care nu le-au spus niciodata. La rândul lor, barbatii asculta ce spun partenerele terapeutului, aud suferinta autentica si nu mai au reprosuri.
Cuplurile, de cele mai multe ori, se confrunta cu probleme de comunicare, nemultumiri nespuse, suferinte individuale. Este o provocare pentru terapeut sa gaseasca atasamentul fiecaruia in timpul primei sedinte. Dificultatea consta, de asemenea, in provocarea de a explica ca terapia este un proces de lunga durata. Atunci cind cuplul crede ca o singura sedinta este suficienta, terapeutul intelege ca intentia este doar de validare a punctelor de vedere individuale ale fiecaruia.
De prea multe ori cuplurile confunda medierea de cuplu cu terapia de cuplu. Aceasta din urma este un exercitiu dificil, dar atunci cind pacientii se implica, oferă fiecăruia ocazia sa-si gaseasca locul in cuplu sau in afara cuplului.
Va multumesc,
Niciun comentariu